LOADING

Type to search

Analiza Eveniment Featured Opinii Semne Serigrafie Stiri Studiu de caz

Viața de după viață a operelor lui Ernest Pignon-Ernest

Irina Tomsa octombrie 31, 2019
Share

Sunt sceptică referitor la ceea ce se numește street art. În cele mai multe cazuri nu se poate vorbi despre artă, mai ales în România. În alte țări am văzut adesea lucrări cu oarecare măiestrie tehnică, dar lipsite de concept sau care aveau doar o idee amuzantă, cam toate menite să agrementeze un calcan, o fațadă nefericită, un pasaj ori niște ruine inestetice. Ernest Pignon-Ernest și-a pus arta pe ziduri cu decenii înainte de apariția genului street art și continuă să o facă magistral. I-am văzut lucrările într-o expoziție pe care vă invit să o vedeți, pentru că vă va ridica exigențele cu privire la street art. Iată de ce.

Fantomele Hiroshimei în Provence

Președintele De Gaulle voia ca Franța să dețină un arsenal balistic ca Statele Unite și Germania și a decis în 1966 dezvoltarea unei baze militare cu armament nuclear pe platoul Albion, în Vaucluse. Proiectul a fost puternic contestat încă de la început, iar în fruntea protestatarilor a fost René Char, care a scris textul unui afiș-manifest intitulat ”La Provence Point Oméga”, ilustrat de Picasso.

Rene Char, afișul-manifest ilustrat de Picasso

René Char, afișul-manifest ilustrat de Picasso

Fotografia cu efectul Hiroshimei. Sursa foto: pignon-ernest.com

Fotografia cu efectul Hiroshimei. Sursa foto: pignon-ernest.com.

Tânărul Ernest Pignon-Ernest, contrariat de ideea unor rachete nucleare sub tufele de levănțică la câțiva kilometri de atelierul unde începuse să se dedice picturii, a decis să contribuie la protest și a căutat documente despre dezastrul de la Hiroshima. A găsit această fotografie în care se vede cum explozia bombei atomice a descompus un trecător din care n-a mai rămas decât o umbră purtată pe zid, lângă cea a unei scări. Efectul Hiroshima era terifiant.

După mai multe încercări, artistul și-a dat seama că asupra pericolului nuclear nu poate trage un semnal de alarmă cu pigmenți și pânză, în cadrul static al unei expoziții. Simțea nevoia să se exprime mai frapant și să transmită mesajul chiar din locurile care urmau să adăpostească bombele. De aceea a reprodus la scară umană urma calcinată a trupului din fotografie și l-a replicat cu ajutorul unui șablon, răspândind zeci de ”fantome ale Hiroshimei” pe stânci, ziduri și străzi din zona platoului Albion.

Nimeni nu a fotografiat fantomele, iar urmele s-au șters. După câțiva ani, Ernest Pignon-Ernest avea să-și dea seama că ”această absență arată cum a fost la vremea aceea demersul: unul efemer, aproape ca un happening”.

Opere care nu vor să rămână posterității, ci să schimbe ceva azi

Pignon-Ernest a ales încă din 1966 să lucreze cu efemerul, in situ, cu personaje desenate la scara 1:1 ce transmit un mesaj puternic din care locul de amplasament este parte integrantă, completând imaginea ce se ivește dintr-odată și însoțește trecătorul ca o revelație care tocmai s-a produs, îi schimbă gândurile, începe să-l preocupe.

După o vreme, artistul a renunțat la tehnica șablonului și a optat pentru serigrafii de dimensiuni mari, care-i permit să se concentreze mai mult asupra desenului și concepției compoziționale, iar suportul de hârtie a fost alegerea fragilității și efemerului, raportarea la timpul prezent.

Desenul este unul de forță, în multe cazuri aproape sculptural prin redarea proporțiilor anatomice și mereu negru pe alb. În raportul dintre corpul desenat și suportul de expunere – de obicei un zid – este o doză de realism atent gândită astfel încât imaginea să se integreze, nu să stea izolată și plată ca un afiș. Imaginea în alb-negru atrage atenția că este doar o imagine, provocând trecătorul să vadă compoziția dintr-o altă perspectivă: cea conceptuală.

Opera lui Ernest Pignon-Ernest, care continuă să evolueze din 1966, nu constă în desenele artistului, ci în întregul context din care fac parte zidul sau stânca, momentul, efemerul. După ce lucrarea artistică ”se consumă” sub ploaie, soare și vânt, mai poate fi documentată doar din fotografii. Iar din aceste fotografii putem vedea uneori peste timp și cum se schimbă zidurile, orașele, mentalitățile, ideile, percepțiile.

Condiția subumană

Ernest Pignon-Ernest - ”Imigranții”, 1974, Avignon. Sursa foto: pignon-ernest.com.

Ernest Pignon-Ernest – ”Imigranții”, 1974, Avignon. Sursa foto: pignon-ernest.com.

În 1974 artistul face cunoștință cu un grup de imigranți care munceau în condiții grele la Avignon. Însoțindu-i în activitățile lor de zi cu zi, descoperă că absolut toți trăiau înghesuiți în subsoluri și beciuri, în cămăruțe strâmte, mereu aflate sub nivelul de călcare al străzii, al societății. Așa a fost creată seria ”Imigranții”, cu desene plasate pe soclurile clădirilor din oraș care înfățișează oameni înghesuiți în subsoluri, pe un fel de etajere suprapuse ce le țin loc de paturi. Au mâinile mari, muncite, trupurile slăbite de efort și foame, iar unul dintre ei se uită afară spre trecători cu o privire fără urmă de speranță, ca un condamnat la închisoare pe viață.

Ernest Pignon-Ernest - ”Imigranții”, 1974, Avignon. Sursa foto: pignon-ernest.com.

Ernest Pignon-Ernest – ”Imigranții”, 1974, Avignon. Sursa foto: pignon-ernest.com.

Decameronul din Certaldo

Pier Paolo Pasolini, poetul, scriitorul, jurnalistul și regizorul italian care scandalizase cu ideile sale de stânga, critic acerb al corupției, inechităților și violențelor din Italia de după Al Doilea Război Mondial, rebel și homosexual, a fost găsit în 1975 pe plaja de la Ostia, ucis cu bestialitate. Personalitatea și opera lui a reprezentat pentru Ernest Pignon-Ernest un reper crucial, chiar mai mare decât Rimbaud și Caravaggio, alte personaje-cheie din opera artistului.

În 1980, la Certaldo, orașul toscan care-l revendică pe Boccaccio la fiecare colț și amintește de ”Decameronul” pe care și Pasolini l-a interpretat în monumentala sa operă cinematografică, Ernest Pignon-Ernest a pus în scenă o lucrare complexă. A fost în același timp un omagiu adus lui Boccaccio, un imn al plăcerilor carnale, o incantație a bucuriei de a trăi, dar și un geamăt de revoltă împotriva persecuției constante care a culminat cu asasinarea cineastului italian.

Ernest Pignon-Ernest - ”Boccaccio. Pasolini”, 1980, Certaldo. Sursa foto: pignon-ernest.com.

Ernest Pignon-Ernest – ”Boccaccio. Pasolini”, 1980, Certaldo. Sursa foto: pignon-ernest.com.

Artistul a folosit serigrafii pe pânză cu femei și bărbați care păreau să escaladeze clădirile furișându-se către o întâlnire amoroasă, ridicându-se deasupra străzilor și izolându-se de griji, de boli, de moarte, întocmai ca în ”Decameronul”. Pânzele au fluturat în adierea vântului ca niște așternuturi scoase la aer după o noapte fierbinte, iar orașul a părut împodobit ca pentru o sărbătoare a iubirii. În alte locuri însă, mai ferite de vânt, au fost plasate pânzele care-l înfățișau pe Pasolini în chip de martir, cu capul în jos.

Ernest Pignon-Ernest - ”Boccaccio. Pasolini”, 1980, Certaldo. Sursa foto: pignon-ernest.com.

Ernest Pignon-Ernest – ”Boccaccio. Pasolini”, 1980, Certaldo. Sursa foto: pignon-ernest.com.

Pasolini în ”autopietà”

În volumul ”Face aux murs” (”Cu fața la ziduri”, în traducere liberă), dedicat expoziției lui Ernest Pignon-Ernest din Palatul Papilor de la Avignon, René de Ceccatty vorbește despre lucrarea care-l înfățișează pe Pasolini viu cu el însuși mort în brațe folosind termenul de ”autopietà”. În iconografia catolică, tema ”pietà” o arată pe Fecioara Maria îndurerată, ținându-l în brațe pe Isus mort. Conceptul lui Ceccatty mi se pare foarte potrivit și cred că aceasta a fost intenția artistului, chiar dacă nu a verbalizat-o la fel. Și eu cred că în lucrare este vorba despre suferință și martiriu, despre sacrificiul de sine în numele vieții, despre muritorii care încearcă să ucidă idei și valori nemuritoare.

Ernest Pignon-Ernest - ”Pasolini”, 2015. Sursa foto: pignon-ernest.com.

Ernest Pignon-Ernest – ”Pasolini”, 2015. Foto: Irina Tomșa.

Ernest Pignon-Ernest - ”Pasolini”, 2015. Sursa foto: pignon-ernest.com.

Ernest Pignon-Ernest – ”Pasolini”, 2015. Sursa foto: pignon-ernest.com.

Ernest Pignon-Ernest - ”Pasolini”, 2015. Sursa foto: pignon-ernest.com.

Ernest Pignon-Ernest – ”Pasolini”, 2015. Sursa foto: pignon-ernest.com.

Ernest Pignon-Ernest - ”Pasolini”, 2015. Foto: Irina Tomșa.

Ernest Pignon-Ernest – ”Pasolini”, 2015. Foto: Irina Tomșa.

În schimb, văd alte interpretări decât René de Ceccatty despre cine pe cine poartă pe brațe. Mai mult decât pe Pier Paolo ținând trupul fratelui său Guido, asasinat și el la vârsta de doar 19 ani, eu îl văd în imagine pe Pier Paolo cineastul ținându-l pe Pier Paolo protestatarul asasinat din motive politice. Pasolini a devenit nemuritor în toate ipostazele sale, atât cele artistice – ca poet, scriitor, scenarist, cineast – cât și în cele ideologice, care nu sunt deloc separate de filmele și scrierile lui. De aceea, la fel de bine în imagine ar putea fi militantul purtându-și crezurile de stânga care nu au murit și continuă să fie aprig disputate și în ziua de azi, nu doar în Italia, ci în întreaga lume.

Ca de obicei, lucrarea este compusă dintr-o serie de imagini replicate în diferite orașe emblematice pentru Pasolini din Italia în 2015, la 40 de ani de la asasinat. Colajele au fost lipite pe ziduri din Roma (pe podul Sant’Angelo, pe care l-a descris în ”Ragazzi di vita” și ”Accattone”), la Matera, unde a filmat ”Evanghelia după Matei”, la Napoli, în zona aproape abandonată din Scampia, unde trăiesc oameni care ar fi avut nevoie de el și bineînțeles la Ostia, în locul unde a fost ucis.

Pasolini a fost asasinat pentru că milita împotriva marii corupții, a crimei organizate în care erau implicați politicieni, magnați ai industriei și mafioți din toate clanurile. Italia anilor 1970 era însângerată, sărăcită, zguduită de scandaluri la nivel înalt. Imaginile lui Ernest Pignon-Ernest l-ar putea înfățișa pe Pasolini purtând în brațe oricare persoană asemenea lui, orice victimă a sistemului profund corupt și malefic. Iar dacă stăm să ne gândim, ar putea fi victime și din zilele noastre, din orice loc din lume unde corupția continuă să ucidă.

”Ecce Homo” la Avignon: 29.06.2019 – 29.02.2020

Am văzut îndeaproape operele lui Ernest Pignon-Ernest la Palatul Papilor din Avignon, în expoziția ”Ecce Homo”, care durează până în februarie 2020.

Ernest Pignon-Ernest - ”David și Goliat” (după Caravaggio), cu capetele tăiate ale lui Caravaggio și Pasolini, 1990, Napoli. Foto: Irina Tomșa.

Ernest Pignon-Ernest – ”David și Goliat” (după Caravaggio), cu capetele tăiate ale lui Caravaggio și Pasolini, 1990, Napoli. Foto: Irina Tomșa.

Foarte multe lucrări m-au impresionat, nu doar prin desenul lor magistral, ci mai ales prin mesajele puternice, pe teme mereu actuale, chiar dacă operele originare s-au ”consumat” de mult pe zidurile unde au fost expuse. Rămân fotografii făcute cu lucrările in situ, desene, serigrafii, portrete, studii.

Mi-ar fi plăcut să vă vorbesc aici și despre lucrările sale inspirate de Caravaggio și Artemisia Gentileschi, despre seriile care abordează teme ca avortul, expulzații, muncitorii în condiții periculoase, condamnații politic, crime mușamalizate, dar și poezia lui Rimbaud ori a lui Neruda, blândețea femeilor care ocrotesc Napoli sau plăcerea nebună de a face sex.

Cele mai multe subiecte sunt fierbinți și mereu de actualitate în lumea în care trăim – corupția, imigranții, crimele, avortul, nedreptățile sociale, sărăcia, alienarea – iar altele vin în contrapondere ca să ne facă să ne bucurăm de fiecare dintre frumusețile vieții.

Operele lui Ernest Pignon-Ernest mai au ceva specific: sunt efemere, dar persistă conceptual. Sunt ferm desenate și bine ancorate în decorul pe care și-l însușesc în scurta lor viață materială, dar rămân deschise la reflecție, la interpretări și capătă noi semnificații chiar văzute din fotografii.

Fotografia cu efectul Hiroshima. Foto: Irina Tomșa.

Fotografia cu efectul Hiroshima capătă noi valențe. Foto: Irina Tomșa.

Iată fotografia din care s-a inspirat artistul în prima sa lucrare in situ, cea cu fantomele Hiroshimei. Scara parcă urcă mai sus de fereastra unei catedrale gotice, în spatele ei e o fantomă albă împietrită în moment, iar dincolo de zid se desprinde spațiul unei expoziții ”clasice”. Sunt reflexiile geamului care acoperă imaginea originală, suprapunându-i noi elemente. Fereastra gotică este a sălii din Palatului Papilor, fantoma albă sunt eu, încremenită ca să pot fotografia, iar în fundal se văd alte lucrări înrămate expuse.

Dacă nu aveți posibilitatea să ajungeți la Avignon până la sfârșitul lunii februarie 2020, puteți vedea mai multe lucrări relevante pe site-ul artistului: pignon-ernest.com. Selecția din expoziție, realizată de el însuși, e însă mai bogată, iar Palatul Papilor îi este o gazdă perfectă.

Tags:

You Might also Like

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *