LOADING

Type to search

Stiri

România, campioană europeană la wrapping

Cristian Faur iunie 12, 2018
Share

Competiţia de colantare din cadrul FESPA, World Wrap Masters, şi-a desemnat câştigătorii pentru editia 2018

. Desfăşurată pe parcursul a mai multe runde până în finală, a fost o cursă strânsă, iar românii participanţi ne-au făcut cinste cu prezenţa lor şi cu rezultatul obţinut. Iniţial, s-a lucrat în faze continentale pentru accederea în finală. Pe faza europeană, România s-a clasat pe primul loc, câştigând World Masters Europe. Cosmin Stan din România a câştigat acest titlu şi această probă foarte dificilă, care nu a constat doar în colantare de maşini, ci a curpins şi lucrări mai elaborate, cum ar fi colantarea de piese de mobilier precum scaunele.

Competitorul din România i-a depăşit în această etapă pe irlandezul Martynas Bertulis (locul II) şi pe Casper Madsen, din Danemarca (locul III). Din păcate, în finala World Wrap Master, românul nostru nu a mai reuşit să repete performanţa, fiind nevoit să se încline în faţa unor specialişti în colantaj care se pare că au avut o zi mai bună decât el pe 16 mai, atunci când s-a desfăşurat finala. În primul rând, a fost depăşit în clasament de danezul Casper Madsen, care şi-a luat revanşa pentru înfrângerea din faza continentală ajungând pe locul II fiind urmat de un compatriot de-al său, Jan Edelgaard. Oricum, titlul mondial, care de câţiva ani ajunge în Europa de Est, a ajuns la vecinul nostru bulgar Ivan Tenchev, după ce doi ani la rând a fost câştigat de maghiarul Kiss, care anul acesta a făcut parte din juriu şi nu a mai concurat.

Tags:

You Might also Like

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *