LOADING

Type to search

Eveniment Gravare Tehnic

CNC acasă. Cu laser inclus.

Sign Romania februarie 5, 2016
Share

16lasercutterALT-blog480

Dan Shapiro a declarat, cumva iritat de asocierea între imprimantele 3D și Glowforge și de confuziile inerente, că echipamentul său este mai degrabă un CNC laser cutter. „Este un CNC care taie și gravează cu laser, însă unul la care am simplificat lucrurile până la esență. Nu numai că este banal de folosit, dar are și avantajul unui cost fără precedent, raportat la performanțe.” Echipamentul care poate fi instalat pe masa de bucătărie sau biroul de acasă și costă 2500$.

În ciuda entuziasmului exacerbat cu care a fost însoțită apariția imprimantei 3D, tehnologia suferă încă de neajunsuri. Deși a fost perfecționată în anii care s-au scurs de la lansare și va beneficia în continuare de toată atenția în privința cercetării și a investițiilor atrase, imprimarea 3D rămâne lacunară în câteva aspecte. Ea a făcut posibilă simplificarea proceselor de prototipare sau producția în serii mici sau unicat de obiecte personalizate, însă nu acoperă o plajă largă de operații.

Cei care au nevoie de intervenții mai rafinate asupra designului sau de folosirea unor materiale mai pretențioase ca pielea, lemnul sau materialul textil simt lipsa unor echipamente de lucru mai complete, precise și versatile. Cum ar fi un cutter cu laser, însă unul mai deștept și evoluat decât ce există deja pe piață.

Poate că sună impertinent, însă, la o analiză obiectivă, orice utilizator, neofit sau experimentat, va recunoaște că echipamentele de tăiere laser, fie și cele de ultimă generație, nu sunt deloc prietenoase și ușor de folosit.
Glowforge-Catantiles
Aceasta este premisa de la care au plecat creatorii Glowforge, un echipament despre care ei susțin că este la fel de simplu de folosit precum o imprimantă desktop și la fel de sigur ca un DVD player. “Dacă voiai să construiești ceva, orice, înainte de Revoluția Industrială, căutai materialele potrivite și experimentai. Ceea ce ieșea era frumos și durabil, și era exact așa cum îți doriseși înainte de a te apuca de lucru. Când ne-a venit ideea cu Glowforge, am început să mergem pe la diverși producători de echipamente. Am vizitat fabrici, am dialogat mult, și-apoi am renunțat la drumul ăsta. Ne-am zis: de ce să nu reinventăm noi, mai bine, ideea de homemade, de ce să nu fim noi fabrica? Așa a început.”

Folosirea industrială a cutterelor laser a început în anii ‘60. După decenii lungi de muncă manuală, echipamentele au venit în ajutor, devenind, în timp, mai mici și mai accesibile. Astăzi cutterele laser sunt cu mult mai accesibile decât în trecut, însă nu sunt chiar la îndemâna oricărui utilizator nespecializat. Ai nevoie de o inițiere serioasă pentru a înțelege software-ul echipamentului, setările de aliniere și încrengătura de opțiuni, nepunânând la socoteală că, pentru buzunarul unui utilizator neangrenat într-un sistem lucrativ, este un produs scump. Există furnizori de servicii specializate, care folosesc acest tip de echipament, care îl închiriază, pe oră, cu suport și supervizare incluse, pentru cca 150 euro.

embed-glowforge-videoSixteenByNine600Cofondatorul și CEO-ul Glowforge, Dan Shapiro, a plecat la drum cu gândul de a crea un echipament ieftin, cu o interfață foarte simplu de folosit. Cu alte cuvinte, s-a făcut părtaș în mișcarea foarte actuală a democratizării tehnologiei.

În principiu, abilitățile lui Glowforge sunt relativ similare cu ale majorității cutterelor laser din piață. Numai că el se adresează, foarte specific, unei categorii de utilizatori obișnuiți, dar curioși, nespecializați, dar interesați să aibă acces la acest tip de tehnologie în proiectele lor independente.

Echipamentul se conectează wifi și este compatibil cu o plajă largă de software de digital design, precum Photoshop, Illustrator și AutoCAD. Nu trebuie, în mod obligatoriu, să fii designer pentru a avea nevoie de echipament, spun creatorii lui Glowforge. Cum este foarte la modă folosirea unor prototipuri ce pot fi descărcate imediat și folosite, plaja utilizatorilor depășește granița categoriei exclusiviste a designerilor și arhitecților. Designer sau nu, utilizatorul are parte de un proces de folosire foarte simplu- materialul este așezat pe suportul de lucru, cavitatea de lucru este închisă, butonul de start este apăsat. Ca o explicație necesară celor mai puțini familiarizați, cei de Glowforge menționează că dacă se încearcă deschiderea cavității de lucru în timpul procesului, laserul se va dezactiva automat și nu va reporni decât odată cu securizarea zonei.

Glowforge nu este un exemplu singular de democratizare a tehnologiei CNC. In Australia, Darkly Labs a strâns 569.397 $ tot prin intermediul platformei Kickstarter. Cu această sumă, va da viață unui echipament cu laser botezat deja Emblaser. Exemplele continuă, și includ nume ca Boxzy, care a creat, tot cu fonduri obținute Kickstarter, un echipament CNC care acoperă trei funcții: tăiere CNC, imprimare 3D și gravare laser.

glowforge05Dan Shapiro, creatorul lui Glowforge, nu este la prima inițiativă de acest fel. Deși, cu proiectul său anterior, Robot Turtles, a reușit să atragă fonduri substanțiale pe platforma Kickstarter, cu Glowforge lucrurile au mers mult mai bine. Proiectul a atras fonduri de susținere în valoare de 9 mil $ și implicarea directă a câtorva executivi de MakerBot, compania asociată cu pionieratul și cu inițierea tehnologiei de imprimare 3D.

Tags:

You Might also Like

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *